Belci...Cand eram mic, vedeam pe geamul masinii lacul ce mi se parea nesfarsit de mare, cu salciile de jur-imprejur, cu pescarii vesnic laudarosi, in asteptarea "monstrului"...oricat de mic ar fi fost el. Nu am pescuit - deh, indeletnicirea asta se mosteneste din tata in fiu; greu sa inveti rabdarea pentru asta mai tarziu - insa lacul acela ma fascina. Din cate stiu, aici se antrena lotul olimpic de canotaj. Poate ca insusi Ivan Patzaichin a fost pe aici. Cine stie, poate ca a rupt in apele lacului o pagaie...
Lacul de acumulare, facut pe valea Tazlaului, era tinut in frau de un baraj de beton de 415m, de o parte si de alta continuandu-se cu doi versanti de pamant. Langa lac, un sat - devenit cartier al Onestiului actual, Slobozia.
In noaptea de 28-29 iulie 1991, iadul a imbracat o noua forma...aceea a apei... Dupa o zi senina a carei liniste nu ar fi prevestit nimic, in urma unor ploi torentiale in Carpatii Orientali, Subcarpatii Moldovei si ai Curburii a fost provocata o unda de viitura pe raul Tazlau de 7m. Nivelul apei in lac a crescut foarte repede, incat la 2:15 apa a ajuns la nivelul coronamentului si a inceput deversarea peste barajul de pamant. In jurul orei 4:50 s-a produs o crestere a debitelor in aval, lucru care a dus la prabusirea digului...La ora 7:15 lacul era aproape gol, in jurul orei 8:00 Tazlaul curgea printre depunerile aluvionare din lac si trecea in aval printr-o bresa formata in digul mal stang al barajului de pamant...
Datorita intreruperii alimentarii cu energie electrica, nu s-au putut manevra echipamentele hidromecanice pentru limitarea dezastrului. Desi era cunoscuta modificarea debitelor maxime prin observatii hidrologice in decursul anilor trecuti, nu s-a realizat marirea capacitatii de evacuare.
Finalul acestei tragice intamplari...25 de oameni si-au pierdut viata in acea noapte, iar din cele 250 de gospadarii din Slobozia nici una nu a ramas in picioare...
Barajul nu a mai fost reabilitat niciodata, acum aratand ca portile unei cetati in ruina, cazuta in negura uitarii. Ele insa amintesc celor care au trait acele momente de acea noapte cumplita de vara...
Pentru ca astazi se implinesc 22 de ani de la acel tragic eveniment din 29 Iulie 1991 si pentru ca sunt o supravietuitoare care a trait acel eveniment, mentionez ca viitura (cedarea completa a digului) s-a produs dimineata, la ora 6:20, nu noaptea... Noaptea a fost un adevarat joc de lumini pe cer, nici un sunet de tunet, doar fulgere si o liniste de mormant care parca prevestea ce avea sa urmeze peste cateva ore.
ReplyDeleteNu-mi aduc aminte sa fi avut vreun vecin in Slobozia, din aceasi generatie cu mine, pe care sa-l fi chemat Stefan.
In rest, fotografiile cu ce a mai ramas din baraj, locul pe unde m-am plimbat de zeci de ori pana sa devina amintire, sunt frumos realizate si reflecta prezentul.
Am pe undeva o poza veche cu imaginea ruinelor cartierului Slobozia, sa-mi aminteasca cat de neputinciosi suntem, de fapt, oricat de mult am evolua...